visător cu ochi de plumb ;;

Vampire Posts : 51 Join date : 2012-08-01

Liniște. Undeva, pe cãldarâmul din fața teatrului, o siluetã se oprise de mult timp, ascultând parcã hipnotizatã, cântecul nopții. Glasul unei bufnițe sparse acea tãcere mormântalã, care devenise ca o a doua mantie a naturii. De mult lumea înconjurãtoare nu mai fusese atât de simetricã, parcã înțeleasã ca totul sã se scalde pânã la refuz în tãcere. Céleste trase aer în piept și închise ochii peste o clipã, bucurându-se în sinea ei de atmosfera dimprejur. Când îi redeschise, gheața din privirea ei, scrutã împrejurimile. Se lãsase din nou liniștea peste omenire, iar asta, într-un fel era ciudat, dar neașteptat de primitor. Pentru prima oarã, șatena se bucura de acea profunzime ce liniștea i-o oferea în acele clipe.

Își trecu absentã degetele prin pãrul lung, ce-i aluneca asemeni șerpilor pe umeri, apoi se pierdea în neștire pe spatele ei, și ridicându-și privirea spre cerul lipsit de nor, plin de stele care mai de care mai strãlucitoare. Luna, mãreața reginã a nopții, moartã, completa cu paloarea ei splendidã peisajul, dându-i reflexii, ciudate, hipnotizante, ce o fãcea pe tânãrã sã se cutremure. Fu cuprinsã de spasme ciudate, dar într-un final totul încetã, iar lupta ce trupul ei o dãduse pânã atunci se potoli. Pentru o clipã ar fi decis cã era doar din cauza foamei, dar abia dupã un moment de meditare, își aminti cã tocmai se hrãnise înainte sã ajungã acolo. Ceasul ei indica o orã târziue, undeva pe la douã douãzeci, douã jumate. Nici chiar ea nu mai era așa sigurã, cãci nu stãtuse foarte bine sã analizeze orele.

Cu ochi goi, își privi vioara ce era așezatã frumos în cutia ei. Își întinse braþul albicios, și degetele-i lungi, trasarã conturul semnelor gravate în lemnul negru. Apoi, pe neașteptate, deschise încuietorile, și luând vioara de acolo, o potrivi între umãr și bãrbie, privind câteva clipe arcușul. Nu mai cântase de foarte mult timp. Câteva sute de ani, ar fi putut spune, iar acum, parcã îi era teamã de pierderea preciziei și talentului pe care-l avusese încã de mic copil. Trãgând aer în piept, lipi arcușul de corzile vioarei, apoi închizând ochii, începu sã-l miște lin, având parcã grijã ca acel instrument sã nu disparã din brațele ei. Sunete joase, nostalgice și melancolice își gãsirã locul spre neant, ridicându-se într-un tril terifiant spre cer. O lacrimã își gãsi drum spre obrazul tinerei, și curse nestingeritã, pierzindu-se apoi, undeva pe pãmânt. Melodia în sine era fãcutã sã provoace durere, dar pentru ea, era mai mult de atât. Era ceva de nedescris, de parcã toate sentimentele ei rele, fuseserã închise acolo timp de multe decenii.

Vampire Posts : 48 Join date : 2012-08-01

Şimţii cum o briză îl loveşte în faţă, aducând mai mult nisip în părul său şaten, ciufulit. Îşi trece mâinile prin păr, lăsând chitara să i se sprinjine de piept cât îl aranja. Oftează, plictisit, uitându-se la cerul mult prea senin pentru el. Nu ştia de îl aduse pe plajă. Nu ştia ce făcea acum, la ora asta, aici. Îşi trece limba peste buze, simţind gustul sărat al aerului. Se ridică în picioare, punându-şi chitara pe spate, zâmbind uşor. Se uită în stânga şi în dreapta, ca şi cum ar fi aşteptat să vină cineva brusc de acolo, însă i se părea numai. O luă la pas spre scări, urcă la fel ca un om normal, deşi nu era om.
Ura ce i se întâmpla în ultimul timp. De când o văzuse ultima dată, o grămadă de lucruri i-au trecut prin minte. Unul dintre ele era dacă ar trebui să-l chinuie puţin pe Ivan pentru ce-i făcuse. Apoi se gândi că fapta e consumată de mai bine de 600 de ani, deci nu are niciun rost. Trecu strada fără niciun chef, ca şi cum nu ar fi avut nicio frică. Nu avea niciuna. Să moară? El nu mai beneficia de acest lux. Îi plăcea infinitatea. Îi plăcuse infinitatea înaintea ei...

Paşii l-au condus către teatrul abandonat. Nu ştia de ce aici. În ultimul timp, nu făcea nimic care căpăta o logică nici măcar puţin. Îşi închide ochii, ascultând vioara. Se aşează pe iarbă, silenţios ca o pisică, şi îşi ia chitara în braţe. Îşi închide ochii, puându-şi mâinile pe corzi. Instinctiv, urmăreşte cursul melodiei. O ştia de undeva, durerea ei îi era atât de cunoscută. Însă nu ştia de unde. Dar durerea aceea o amplifica mult prea mult pe a lui. Oftează, dar nu se opreşte din cântat. Uita de tot prin acea chitară. Era singurul său fel de a scăpa de realitatea atât de dură.

Vampire Posts : 51 Join date : 2012-08-01

Pictura naturii începea să prindă ușor, ușor culoare, pe măsură ce ritmurile melodiei devin mai grave, mai laconice. Ochii albaștrii ai tinerei păstrează umezeala lacrimilor, în timp ce chipul ei privește pierdut spre nicăieri. Nu este atentă la nimic din juru-i, dar aude totuși acordurile unei chitări și se înfioară. Nu credea că la acea oră, cineva va mai fi acolo. Probabil de aceea se hotărâse să poposească tocmai în acel loc. Termină melodia cu un acord lung, apoi lăsă la loc vioara în suportul ei, cu grijă. Puse arcușul lângă ea și se ridică de pe bîncuța prăfuită, pășind încet spre locul de unde veniseră sunete de chitară. Era curioasă să îl cunoaștea să pe cel sau cea ce reușise să-i mențină acordurile unei melodii ca aceea. Nu mulți reușeau. Își dădu părul pe spate, aranjându-și rochia și clipi de câteva ori.
-Bună seara, rosti cu acel accent franțuzesc și se opri în spatele bărbatului. Îl privi mai atentă și cu fiecare detaliu pe care-l recunoștea, bătăile inimii îi deveneau și mai agitate.

Vampire Posts : 48 Join date : 2012-08-01

Îşi închide ochii, urmărind ultimul ei acord. Ar fi vrut să îi spună că îl lungise cam mult. Îşi închide ochii, punându-şi chitara pe spate, lădându-şi capul să se sprijinească de cutie. Îşi închide ochii, ascultându-i paşii. Venea spre el. Se gândi, ironic, că nu îl recunoscuse. Ar fi făcut ca toate cele dacă ştia că era el. Îşi trece mâna prin firele de păr şatene, ridicându-şi capul, aşteptând ca aceasta să ajungă destul de aproape de el. Îi auzea până şi respiraţia în tăcerea îngheţată a nopţii. Auzea până şi cum îi bate inima. Zâmbeşte auzindu-i cuvintele. Îşi umezeşte buzele încet, gândindu-se la ce să spună. Ar fi trebui să se prefacă ... Oftează , ascultând cum inima începe să îi bată mai tare. Se ridică în picioare, continuând să stea cu spatele la ea. Îşi scoate din buzunar pachetul de ţigări şi se întoarce către ea cu un zâmbet şters pe faţă. Îşi pune unul dintre "păcate" între buze şi îl aprinde, pufărind scurt din el.
Bună seara. spune, zâmbind dulce către ea, ca şi cum nu ar fi trecut atât de mult timp de când i-a spus asta ultima dată. Continuă să zâmbească, fumând relaxat.

Vampire Posts : 51 Join date : 2012-08-01

Încearcă să-și păstreze chipul rece și impasibil, dar nu reușește. Pur și simplu era prea mult chiar și pentru ea. Îl privește cu ochi goi, întrebându-se cum de se nimerea să se întâlnească mereu. Cineva, acolo sus, sau jos, sau în orice altă parte, își bătea joc de ea, iar în acel moment râdea pe săturate. Își ridică privirea spre chipul lui când se întoarce și îi privește absentă zâmbetul. Ceva se petrecea cu el.
-Ce-i cu tine, Stefan? întrebă și își simți propria îngrijorare din glas.Era inevitabil să nu fie îngrijorată. Se apropie mai mult, până când distanța dintre ei doi putea fi numărată în câțiva centimetri. Închise ochii pentru puțin timp, apoi îi redeschise și îi atinse chipul cu degetele. Își ura slăbiciunea în acel moment, dar ceva o făcea să se comporte așa. De când îl reîntâlnise se comportase tot mai ciudat.

Vampire Posts : 48 Join date : 2012-08-01

Îi aude întrebarea şi îşi ridică umerii, neştiind ce să îi spună. Ce era cu el? Ar fi fost bine să ştie. Măcar aşa ar fi putut face ceva în legătură cu asta. Dar nu ştia ce e în capul lui şi, dacă nu ştia, îi era imposibil să facă ceva. Se gândi, cu greu, la vremurile în care gândurile în capul lui aveau o ordine logică. Asta se întâmpla înainte să o cunoască pe ea şi în acea perioadă în care nu s-a gândit la ea, în care nu o vedea zilnic. În care ochii ei albaştri nu îl vânau peste tot pe unde se ducea. Probabil, niciodată nu i se a mai întâmpla asta.
Habar n-am ce e cu mine. îi spune, sincer, ridicându-şi umerii într-un arc perfect, uitându-se la tânăra din faţa lui cu acelaşi zâmbet idiot pe faţă.
Se uită la felul în care se apropie de el şi zâmbeşte, luând încă un fum, expirându-l în sus, în direcţia opusă ei. Îi zâmbeşte larg, ca şi cum nu ar avea nimic interesant de spus. Nici nu ştia ce făcea aici. El ştiuse că era ea. Ofă uitându-se în ochii ei inumani de albaştri, îngheţaţi în timp, aceiaşi de atunci.