--&& it wil rain

Vampire Posts : 51 Join date : 2012-08-01

Lacrimi reci și violente. Dar nu ale ei. Ci ale cerului. Ridicã privirea spre întinderea enormã și neagrã, lãsând picãturile înghețate sã-i biciuiascã chipul palid și se încruntã fãrã motiv. Fãcu un pas, apoi încã unul, și tot așa pânã ajunse lângã mare. Apa era agitatã, lovindu-se cu putere de digul ce era la câþiva metrii de tânãrã. Aceasta întoarse privirea de gheațã, goalã, lipsitã de vreun sentiment, și privi întracolo, apoi, nerealizând asta, schițã un zâmbet misterios, ce parcã avea un tâlc anume. Întinse un braț, deschizându-și palma, pentru a primi în ea, lacrimile norilor. Oftã. Dar parcã nu avea așa de multe motive sã o facã. Cu ce scop totuși? Uneori, întorcându-se în trecut, își mai plângea soarta neagrã. Doar uneori...

Se întoarse pe cãlcâie și cuprinsã de un sentiment ciudat se îndreptã cu pași hotãrâți spre partea încețoșatã a plajei. Nu-i pãsa de cine ar fi putut-o opri, voia cu orice preț sã ajungã acolo. Își dãdu pãrul ud, lipit de chip, pe spate, cu o mișcare finã a încheieturii, apoi, împiedicându-se în voalurile rochii ce-i stãtea lipitã pe trup, luând forma curbelor fine ale corpului său, se opri când mai avea un metru sau doi. De ce? Nici ea nu știa, dar ceva, sau poate cineva, în mintea ei îi spunea sã rãmânã unde era, sã nu mai facã nici mãcar un pas. Se cutremurã dintr-o datã, iar apoi, dupã ce privi în gol, spre locul de care toți se fereau, se întoarse pe cãlcâie, închizându-și ochii înlãcrimați. Nu plângea, dar o singurã amintire, reuși sã-i aducã lacrimile. Se îndreptã din nou spre mare și rãmase acolo, înțepenitã, privind spre orizont, în timp ce apa se lovea de picioarele ei goale. Aștepta sã se întâmple ceva, dar ce? Nu știa nici chiar ea.

Vampire Posts : 48 Join date : 2012-08-01

Ploua. Stefan îşi ridică privirea cafenie spre cer şi îşi stinse ţigara în aplmă, aruncând-o apoi în scrumiera de pe catedră. Încercase degeaba să termine de corectat toate lucrările. Se ridică în picioare şi se uită la ploaia care răpăia în geam. Se uită la teancul de lucrări care îl aştepta şi hotărî, brusc, că va ieşi la o plimbare. Îşi puse pachetul de ţigări în buzunar, pentru orice eventualitate, apoi ncuie uşa clasei ş sare pe geam, fără să îi pese dacă l-ar vedea cineva.
Goni o perioadă pe străzi, până când ajunse pe drumul către flaeză. Înbeşte, simţind cum ploaia îl loveşte în faţă şi îşi duce mâna la buzunar, de unde scoate o ţigară. Încercădegeaba să o aprindă. În cele din urmă o mototoleşte în pumn, simţind tutnul ud pe pielea rece a palmei sale şi o aruncă pe jos, zdrobind-o din nou cu vârful pantofului.
Îşi dă părul din ochi, lipindu-l de cap, enervându-l la culme faptul că i se lipea de frunte. Coboară scările încet, până când ajunge pe plajă, uitându-se în stânga şi în dreapta. Îşi închide ochii, simţind o prezenţă în jurul său. Ştia deja cine este. Îşi pune mâinile în buzunarul blugilor, ignorând felul în care cămaşa i se lipise de trunchi. Se uită la felul în care , în depărtare, conturul corpului ei se contura şi zâmbi.
Zâmbetul său era unul satisfăcut. Prima dată, a fost a lui. Prima dată, pe el îl iubise. Oftă, simţind pofta lui de o ţigară cu cireşe accentuându-se din ce în ce mai tare. Amintirea lui Rebecca îi fugi prin minte. Fumase odată cu ea. Îşi aducea aminte cum i-a spus că vrea să se scoale în fiecare dimineaţă înt-ro cameră care mirosea a tutun şi cireşe. Alungă vocea ei din capul său. Nu o voia acum. Tot ce făcea ea era să-l scoată din sărite cu calmul şi resemnarea ei. Nu luptase deloc cu el. Nu se zbătuse deloc. Doar, omoară-mă. i-a spus. Atât. Nu a strigat, nu a plâns... Nimic.

Vampire Posts : 51 Join date : 2012-08-01

Dintr-odatã liniștea devenea tulburãtoare. Înafarã de zgomotul sãlbatic al valurilor, Céleste nu simțea nici cea mai micã prezențã. Se cutremurã și lãsându-se pradã sentimentelor ce le închise de mult timp în ea, începu sã plângã. Tãcutã și pierdutã printre amintiri, nimic nu trãda suspinele ei silențioase. Poate doar tremurul corpului. În rest, totul era invizibil, doar noaptea neagrã, vãzând durerea tinerei femei. Șatena închise ochii, vizualizând cu puterea gândurilor trecutul. Rememorează absentă fiecare clipă petrecută alături de el. Fusese primul și singurul bărbat la careținuse, pentru care ar fi fost dispusă să renunțe la tot. Tresãri și deschise ochii, privind în gol marea învolburatã. Simțea cum trupul îi tremurã incontrolabil, iar lacrimile nu contenesc. Nu mâinile tremurânde își șterse obrajii palizi și simțurile i se liniști. Imediat fu conștinentã de cea de-a doua prezențã din apropierea ei și trase aer în piept, încercând sã se calmeze. Clipi, alungându-și lacrimile din ochi și se întoarse spre locul în care trebuia sã fie cel sau cea care se aventurase pe o vreme ca aceea pe acolo. Îl vãzu rapid pe Stefan și oftã ușor, dându-și pãrul din ochi. Se îndreptã spre el cu pași mici, nesiguri, de parcã i-ar fi fost teamã. În schimb nu era așa, ci doar faptul cã sentimentele îi era rãvãșite o fãceau acum ceva mai vulnerabilã. Nu înțelegea în schimb, ce o făcea să meargă la el. Dar nu se opri decât atunci când ajunse lângă acesta.
-Ce faci aici? întrebă calmă, evitându-i privirea.